Subiect preferate

1 nov. 2011

Ne-am mutat în casă nouă

Ne găsiți pe www.amcopil.ro !

Trupul își revine, dar sufletul e mult mai fragil

Am descoperit acest spot la Simona  Tache. Postul Simonei avea peste 200 de comentarii. Curios, am dat play  și, descoperind mesajul, am înțeles de ce a generat o reacție atât de puternică.




Violența  în familie este o problemă gravă pe care România nu o poate stăpâni. Gândiți-vă, numai anul trecut,  peste 14.000 de copii au sunat la Telefonul Copilului 116.111, pus la dispoziție gratuit de către Romtelecom, pentru că au fost abuzați, neglijați sau singuri. E trist ce se întâmplă.

Numărul apelurilor a crescut cu peste 120% anul trecut față de 2009 și probabil că va continua să crească în același ritm galopant și în 2011, pentru că în România nu se iau măsuri niciodată.

Activitate creativă: fantome de Halloween


Talentedenazdravani.ro este  un blog care ne place pentru că este despre copii și are o mulțime de idei creative pentru ei.

Din când în când mai recomandă diverse cărți sau jucării, dar cel mai mult suntem încântați atunci când propune concursuri de creație - au arhive cu desene începând din 2009 - pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani.

Concursurile sunt fără miză materială sau, dacă există, este una simbolică.

De fapt, este un pretext pentru a le da copiilor ceva de făcut în joacă și ce ni se pare fun este că te poți bucura de ce creează copii și să faci, inevitabil, comparații.


Fiecare concurs are câte trei probe și fiecare probă are termen de o săptămână, la finalul căreia copiii își dau note între ei.

Activitățile diferă. Uneori trebuie să coasă, alteori să facă un colaj sau să picteze. De exemplu, săptămâna trecută a fost o temă cu capace/etichete pentru conserve de iarnă.

Tema de concurs pentru săptămâna asta a fost inspirată de Halloween. O coală de hârtie trebuia decupată în jurul piciorului, iar mai apoi trebuia  lipită pe un fundal închis.

Pe decupaj se lipesc sau deseneză niște ochi pentru ca tălpița să se transforme într-o fantomă simpatică.

Acesta a fost modelul și iată ce au meșterit Vlăduț și Natalia. Mămica i-a ajutat la decupat, ca să aibă degete și la viitoarele proiecte :)

Acesta a fost modelul propus, după care prichindeii trebuiau să se inspire.

Acesta este rezultatul colaborării dintre Vlăduț, Natalia și mămica. 

31 oct. 2011

Pentru copii: Aventurile lui Murdărici (VIDEO)

Ne-am lovit de multe ori de următorul lucru: am văzut pe net o carte pentru copii care ni s-a părut mișto, dar nu ne-am putut decide dacă într-adevăr vrem să o cumpărăm, pentru că nu ni s-a dat niciun indiciu despre ce conține, în afară de copertă.

Prin urmare, ne-am hotărât să inventariem cărțile pe care le avem deja și care ne plac și să vă oferim imagini video cu ce conține fiecare.


Astăzi avem Aventurile lui Murdărici, de Ken Brown, de la editura Nemi, adică editura Nemira pentru copii. Este o carte cu ilustrații superbe, despre un cățeluș nebunatic, care după ce a făcut dezastru prin casă a pornit să să-și caute prieteni de joacă. Este refuzat, însă, pe rând, de către toate animalele la care merge, pe motiv că-i murdar.

În cele din urmă face cunoștință cu un purceluș, la fel de murdar ca și el, cu care se joacă prin noroi. Totul se termină cu bine când Murdărici cade în baltă și iese de acolo curat ca lacrima. Nu-i rămâne decât să se culce la gura sobei și să doarmă fericit că are un nou prieten.

Natalia adoră cartea asta. "Citete, citete, citete", îmi spune în fiecare zi. Nu se mai satură de ea. Și mai are încă una, preferată, dar o voi menționa într-un episod viitor. Natalia are în acest moment un an și 10 luni - asta ca să vă faceți o idee despre targetul cărții :).

Observ că în magazinul online  Nemira Aventurile lui Murdărici este la reducere, costă 10 lei, față de 18,9 lei, prețul de librărie.

 

30 oct. 2011

Terra Park, un loc de distracții la Cucuieții din Deal


Sâmbătă am fost la Terra Park, mult lăudatul parc de distracţii, despre care se spune că este cel mai mare din Bucureşti. De fapt, este singurul parc de distracţii din Bucureşti.

Am fost acolo cu toţii, tătic, mămică, Vlăduţ şi Natalia.

Din start, cea mai mare nemulţumire a fost faptul că am ajuns foarte greu. Noi stăm în Pantelimon, iar Terra Park este în celălalt capăt al Bucureştiului, în Drumul Taberei, între două mall-uri.

Pe site-ul Terra Park nu scrie exact cum să ajungi la ei, ci doar care sunt mijloacele de transport. Aşa se face că după ce am mers cateva statii cu autobuzul 104, am mers cu troleibuzul 90 de la un capăt la celălalt - cel puțin o oră. N-a ştiut nimeni, nici măcar şoferul, unde naiba trebuie să ne dăm jos să ajungem la faimosul parc de distracţii. Nimeni nu auzise de el. Am mai mers pe jos până la o intersecție și acolo, cu mare noroc, am găsit pe cineva care să ne spună că trebuie sa mai luăm tramvaiul 25 vreo şase stații....

Mă şi gândeam că ce ignoranţi pot fi locuitorii cartierului Drumul Taberei de n-au auzit că există un parc de distracţii chiar sub nasul lor.

În fine, până la urmă am ajuns, cu peripeţii, dar am făcut peste două ore. Copiii erau deja obosiţi, erau somnoroşi şi înfometaţi, entuziasmul cu care plecasem de acasa  se cam risipise.

Ni s-a părut ciudat că era linişte. Nu e vorba că n-ar fi fost vizitatori, că erau, dar nu era nicio atmosferă, nu se auzea nicio muzică. Într-un spaţiu mai mult sugrumat, erau niște mecanisme care se înălţau, se învârteau și mai știu eu ce faceau, totul într-o liniște cam spooky, având în vedere locul în care ne aflam.

Mai apoi, cu toate că oferta era generoasă, multe locuri de distracție erau redundante, adică făceau cam aceeaşi brânză, numai că arătau un pic diferit.Am văzut, de exemplu cel puţin patru variante de trenuleţe pentru copii. Concluzia firească e că la unele era aglomerație, în timp ce în celelalte se dădeau doar doi, trei vizitatori.

O altă constatare negativă  a fost faptul că nu era verdeață. Terra Park este un loc rece, neprietenos, betonat până în măduva oaselor.

Ni s-a părut ciudat și faptul că o serie de locuri de joacă erau închise, iar altele încă în lucru, separate printr-un gard. Spre exemplu, cinematograful 4D nu era deschis, un tobogan cu apă era încă în construcție, "Casa groazei", închisă.

De la fast food am luat un "meniu junior", pentru copii, care a fost dezamăgitor. Şniţelul avea gust şi consistenţă de pastă,  cartofii erau sleiţi, iar prăjitura diplomat părea de cauciuc.

La capitolul aspecte pozitive trecem personalul, care era foarte atent cu copiii, mai ales în ceea ce priveşte siguranța, şi o mascotă pinguin care se plimba sa facă poze cu vizitatorii şi l-a încântat pe Vlăduţ. Dintre jucării, cred că cel mai mult i-a plăcut autobuz zburător :)

Concluzia este că nu o să mai ajungem prea curând pe la Terra Park.


Oriunde te uitai ți se readucea aminte că ești în București, orașul eternelor construcții și renovări.

Nu era prea mare aglomerație.










Unul din puținele momente în care au putu să se dea amândoi.

Mașinuțele astea erau în interior. I-au plăcut că aveau claxon zgomotos și oglinzi retrovizoare.



Autobuzul care i-a plăcut lui Vlăduț

Dragonul în care s-a dat Natalia cu mine. Eu nu prea încăpeam acolo, dar nu puteam s-o las singură.

Epuizare totală. Dacă nu luam taxi-ul la întoarcere nu știu cum o scoteam la liman cu  cei mici.